mihai diaconescu

în principiu, nu-mi convine

25 de ani mai târziu, revoluţia română se repetă, aproape identic, în ucraina

motto: Când un lider de stat îşi împuşcă, direct sau indirect, poporul, el nu sfârşeşte decât judecat, uneori violent, de aceiaşi oameni înspre care a îndreptat cătarea.

Ca român, prima senzaţie pe care o oferă desfăşurarea evenimentelor din Ucraina e de deja-vu. Să fim înţeleşi, în ’89 abia învăţasem să merg, n-am nici o intenţie de a-mi conferi aura de cunoscător al situaţiei, însă istoria tinde să se repete. Ianukovici este, sau mai degrabă a fost un dictator de factură nouă. Aş îndrăzni să spun chiar modernă. (more…)

February - 23 - 2014
categories: eu cred că

Mai am un blog, ăsta-i al doilea… Cine are răbdare, să poftească.

A trebuit să-l fac pentru că trebuie, că-i un fel de obligatoriu. Da’ nu-mi displace asta; pe celălalt blog scriam rar pentru că mi-era lene sau, pur şi simplu şi din păcate, uitam de el. Cu lunile, dacă nu cumva am şi un an diferenţă între două articole, la un moment dat. Nu câştigăm nici bani din el, nici faimă, nimic. Şi-a făcut din plin datoria de a ocupa timp sau loc de dat cu tastele în momentele în care era solicitat s-o facă, dar niciodată mai mult de-atât. De notat: nu-l voi părăsi cu totul, voi încerca să cel mult scriu pe ambele.

Nu c-aş fi eu tipul de individ pe care trebuie să-l obligi să facă ceva ca să şi facă ceva. Cred…

Nici în noi începuturi nu cred; ca un început să fie nou, trebuie să te dezici de trecut. Nimeni nu se dezice de trecut, măcar prin acţiunile din prezent.

Dincolo, scriam despre orice; a ieşit un fel de zacuscă stătută, în care am fiert, în diferite cantităţi, misoginism, sarcasm, fotbal, frustrări şi pe alocuri, chiar atacuri. Mai mult sau mai puţin voalate. Aici, pentru ca foaia a început goală şi nu există pagini de dat înspre înapoi, nu fac decât să fierb un nou cazan de zacuscă, pe acelaşi ton, amestecând aceleaşi ingrediente, însă într-un registru mai proxim probabilului viitor jurnalist. Trebuie să scriu/postez zilnic, deci o să ne vedem mai des (aviz amatorilor cu care mă cunosc din trecut). Şi vreau să scriu şi despe Manchester United, vom vedea ce va ieşi.

Întrebarea firească e de ce nu am continuat să scriu dincolo? Nici eu nu ştiu; m-am gândit, totuşi, că e ca un fel de progres în viaţă: pe celălalt blog am stat cu părinţii, ei mi-au plătit întreţinerea şi hainele, iar eu nu făceam decât să mă duc la şcoală şi să fiu un rebel neînţeles. Aici, m-am mutat în prima mea garsonieră în chirie, într-un alt cartier din acelaşi oraş; n-am decât o canapea şi un set de tacâmuri, încă nu ştiu unde se plăteşte lumina, dar locuiesc singur, pot să fac sex când vreau, nu dau socoteală nimănui şi mă pregătesc să fiu eu însumi familia mea.

Să începem, deci!

February - 22 - 2014
categories: cu și despre mine