mihai diaconescu

în principiu, nu-mi convine

De câteva zile, din presa ieşeană şi tocmai până-n cea centrală, circulă un material video, filmat de un călător într-un tramvai al regiei autonome locale. Din conţinut, se pare că angajaţii Regiei Autonome de Transport Iaşi procedează la puţin exces de zel. Aparent. Pentru că nu poţi şti care sunt toate datele problemei doar vizionând filmul.
(more…)

March - 13 - 2014
categories: din iași, nu-mi convine
politicianul român seamănă perfect cu George Costanza

La douăzeci şi “mai aproape de 30 decât de 20” de ani, cu greu fac faţă să nu mă satur de tot ceea ce ţine de subiectul politică, şi totuşi e un aspect al vieţii din ţara asta minunată pe care nu pot să îl ignor de tot. Să fim consecvenţi cu imaginea ei de curvă: îţi repugnă, dar totuşi te uiţi la ea când treci peste vreun pod.

Repulsia a durat până când mi-am dat seama în cine se regăseşte de fapt politicianul generic, probabil universal valabil, moment în care am început să râd isteric; ce Caragiale, domle… (more…)

March - 12 - 2014
categories: eu cred că
Dan Puric vine la Iaşi ca să te jefuiască de 90 de lei pentru un spectacol despre nimic, dar oricum va umple sala

Puric vine la Iaşi. Susţine un spectacol. Umblă vorba în târg că cel mai ieftin bilet va costa 80 lei, iar cel mai scump, undeva la 100.

Fă repede, în minte, un exerciţiu: câte poţi face cu 80 de lei? Eu trăiesc trei zile fără probleme, chiar boiereşte, că la Iaşi viaţa e mai ieftină ca-n Bucureşti sau Cluj. Cu 80 de lei, un student “cară” cu el o săptămână de nevoi, fără distracţie şi cu jumătate de bilet de drum de-ntors acasă. Din experienţă… (more…)

March - 11 - 2014
categories: din iași

Din start, ar trebui să precizez că nu sunt absolut deloc un fan al trailerelor. Nu le consider niciodată relevante, pentru că de cele mai multe ori am luat ţeapă. Trailerul unui film te ajută doar dacă e vorba de un film în care efectele speciale contează, ca să ştii la ce să te aştepţi. Mi-e greu să cred că în cazul filmului Tăcerea mieilor, de exemplu, două minute şi douăzeci de secunde te pot ajuta să afli mai mult decât îţi spune un poster: distribuţia şi o frază cuprinzătoare. (more…)

March - 9 - 2014
trei motive pentru care e momentul să recunoaştem că eutanasierea câinilor e soluţia logică

Înţeleg că activiştii pro-“locul câinilor e pe stradă, lângă noi, oamenii!” nu dorm niciodată. Am compus, însă, trei motive pentru care eu cred că problema câinilor fără stăpân trebuie rezolvată cu mai mult sânge rece. (more…)

March - 9 - 2014
categories: eu cred că
România e o ţară în care politicienii cer eliberarea infractorilor, pe baza performanţelor sportive

Marţea neagră a hoţiei din fotbalul românesc – pentru că cea a micului s-a isprăvit cu vreo câteva marţi mai înainte – i-a văzut băgaţi la zdup pe opt dintre cele mai dizgraţioase personaje din tot sportul românesc. Da, spun “opt” pentru că-l includ aici şi pe Gică Popescu.

A curs cu atâtea ştiri şi reacţii despre Dosarul Transferurilor încât nu are rost să reiau cursul evenimentelor. Cine, unde s-a, pardon!, “cazat”, cum au dormit în prima noapte, cine i-a vizitat şi cum au plâns cei opt vinovaţi în cazul acesta de, atenţie!, evaziune fiscală. Ca pe Al Capone a trebuit justiţia de la noi să-i instrumenteze pentru că, şi probabil că aşa o fi, alte dovezi despre alte măgarii nu s-au putut găsi. (more…)

March - 6 - 2014
categories: nu-mi convine
ghid de folosire a mijloacelor de transport în comun, în Iaşi

Un text pe care l-am adus de pe celălalt blog şi care e scris acum un an şi jumătate, dar care e valabil în fiecare zi. Lectură plăcută!

Noi, la Iaşi, nu avem metrou. Suntem la ţară, ştiu. N-am învăţat, încă, cel puţin, să săpăm un tunel şi să băgăm, prin el, un trenuleţ care să care oameni. Şi e şi prea târziu. Deci despre metrouri nu mai discutăm. Au dispărut şi troleele. Şi nici nu avem ferryboat-uri. Cred…

Iaşiul e un oraş aglomerat. Nu la nivelul capitalei, dar e un oraş universitar, în care, din septembrie şi până-n iunie, mişună cam 450.000 de locuitori. Dacă nu şi mai mult. Iaşiul are o reţea de transport în comun. Bună, proastă, merge. Te duce de unde şi până unde ai nevoie. Da, în cutii de chibrituri, in care iarna îngheaţă pe jos şi pe geamuri, iar vara put şi te pot ajuta să slăbeşti sănătos, prin saună gratuită. În fine, nu asta e problema… (more…)

March - 5 - 2014
categories: din iași