mihai diaconescu

în principiu, nu-mi convine

Archive for the ‘cu și despre mine’ Category

Nu-mi place să bat mall-urile la picior.

În primul rând, unul din motive e aglomeraţia. Nu ştiu cine tot încearcă să ne păcălească; toate sunt pline ochi, mai ales în weekend, de unde şi până unde ar fi criză şi românii ar fi săraci şi oropsiţi financiar de soartă, nu înţeleg. De asta am şi ajuns să nu mai cred pe nimeni că o duce rău. Într-o zi de duminică, mall-urile din Iaşi sunt pericole reale pentru claustrofobi.

În al doilea rând, şi poate cel mai important, e că niciodată nu găsesc nimic pe măsura mea. În afară de papuci. La papuci găsesc mereu 44. Sau 43, sau 45, depinde de producător. Şi nici la şosete nu am probleme, că e aceeaşi treabă. Altfel, tot ce trebuie aşezat de la gleznă în sus, pauză, nu am nici o şansă. Da, am kilograme în plus. Dar nu înţeleg, nu mai sunt om? Banii mei sunt mai unsuroşi? În România, ei sunt de plastic, poţi să-i scapi şi în rahat, dacă dai cu apă, sunt la fel de buni la shaormerie sau la firma de leasing ca să-şi satisfacă orice român poftele şi visele.

Într-o lume care tinde mai repede să fie obeză, decât cu o constituţie normală, oare brand-urile mari realizează câţi bani pierd pentru că nu vând decât până la L, care de fapt e un S cu trei milimetri peste?

Si obezii trebuie sa se imbrace, nu?

Si obezii trebuie sa se imbrace, nu?

Cei care cred în teoria conspiraţiei, ar putea repede să creadă că e o afacere în doi, între ăştia care vând haine mici şi tagma nutriţioniştilor, a patronilor de săli de fiare ruginite, de fabrici de ţigări şi a vânzătorilor de legume şi pastile şi ceaiuri de slăbit. Eu, personal, mă îndoiesc; până se apucă un gras de dietă, temeinic adică, mai repede intră într-un magazin care-i vinde un tricou XXL, că iese mai ieftin cu o haină mai largă, decât cu trei luni de legume şi fructe la suprapreţ.

Nici femeile nu cred că s-ar supăra. În magazinele astea cu nume sonore, o femeie normală – adică aceea care pune câţiva centimetri de carne pe ea, că anorexicele nu plac bărbaţilor, crede-mă! – nu găseşte niciodată, din prima, ce mărime doreşte. Eu sunt unul din acei bărbaţi, triştii ăia care umblă după o femeie prin magazine până când, în al şaptelea, eşuăm eroic pe o canapea, cât timp una din femeile din viaţa noastră caută printre umeraşe? Speranţa ta şi a mea de viaţa ar creşte considerabil dacă ea şi-ar găsi mai repede mărimea potrivită. La haine, să ne înţelegem…

Despre magazinele care vând haine de la 5XL în sus nu cred că are rost să vorbim. Când, totuşi, singura mărime care te încape e 5XL sau şi mai rău, atunci vina nu mai e nici măcar a ălora de la Zara, care vând pentru bărbaţii care arată ca Barbie şi pentru fetele cu rude în Somalia.

Dacă aş prinde să patronez vreun magazin dintr-o franciză din asta mai cool de haine de rahat, dar cu preţuri mari, aş cere ca măcar să-mi aducă marfă cu mărimi adecvate. Graşii sunt o piaţă sigură, mereu în creştere constantă şi banii lor merg la bancă. Iar dacă nu o să am norocul să fiu baştan din ăsta, le-aş sugera zarelor şi pullandberurilor s-aducă şi altceva decât papuci pe măsura mea. Că nu muşc şi zău că aş face consumaţie.

Nu înţeleg, dacă am burtă trebuie să fiu ostracizat?

sursa foto: http://www.zigoti.com/

Mihai Diaconescu on March - 20 - 2014

Din start, ar trebui să precizez că nu sunt absolut deloc un fan al trailerelor. Nu le consider niciodată relevante, pentru că de cele mai multe ori am luat ţeapă. Trailerul unui film te ajută doar dacă e vorba de un film în care efectele speciale contează, ca să ştii la ce să te aştepţi. Mi-e greu să cred că în cazul filmului Tăcerea mieilor, de exemplu, două minute şi douăzeci de secunde te pot ajuta să afli mai mult decât îţi spune un poster: distribuţia şi o frază cuprinzătoare. Read the rest of this entry »

Mihai Diaconescu on March - 9 - 2014

Mihai Diaconescu on March - 1 - 2014
categories: cu și despre mine

Introducere: Vreau să scriu despre Manchester United pe acest blog şi o voi face în fiecare luni seară. Am creat o categorie specială pe care o puteţi accesa din meniul din header. Nu am să scriu cronici de meci. N-am mai făcut-o dar, deşi cred că aş învăţa foarte repede, cronicile sunt de găsit pe orice site englezesc de specialitate. Nu aş face decât, practic, să traduc ce ar scrie acolo, pentru ca desfăşurarea meciului e aceeaşi cam pentru toată lumea. Sunt doar un suporter înfocat de prin 1997 încoace şi weekendurile fotbalistice se învârt doar în jurul echipei mele preferate. Luaţi articolele ca pe părerile acestui suporter.

Oh, ce uşurare! Să câştigi, în deplasare, cu actuala Crystal Palace e o relaxare…

Read the rest of this entry »

Mihai Diaconescu on February - 24 - 2014
categories: cu și despre mine

Mai am un blog, ăsta-i al doilea… Cine are răbdare, să poftească.

A trebuit să-l fac pentru că trebuie, că-i un fel de obligatoriu. Da’ nu-mi displace asta; pe celălalt blog scriam rar pentru că mi-era lene sau, pur şi simplu şi din păcate, uitam de el. Cu lunile, dacă nu cumva am şi un an diferenţă între două articole, la un moment dat. Nu câştigăm nici bani din el, nici faimă, nimic. Şi-a făcut din plin datoria de a ocupa timp sau loc de dat cu tastele în momentele în care era solicitat s-o facă, dar niciodată mai mult de-atât. De notat: nu-l voi părăsi cu totul, voi încerca să cel mult scriu pe ambele.

Nu c-aş fi eu tipul de individ pe care trebuie să-l obligi să facă ceva ca să şi facă ceva. Cred…

Nici în noi începuturi nu cred; ca un început să fie nou, trebuie să te dezici de trecut. Nimeni nu se dezice de trecut, măcar prin acţiunile din prezent.

Dincolo, scriam despre orice; a ieşit un fel de zacuscă stătută, în care am fiert, în diferite cantităţi, misoginism, sarcasm, fotbal, frustrări şi pe alocuri, chiar atacuri. Mai mult sau mai puţin voalate. Aici, pentru ca foaia a început goală şi nu există pagini de dat înspre înapoi, nu fac decât să fierb un nou cazan de zacuscă, pe acelaşi ton, amestecând aceleaşi ingrediente, însă într-un registru mai proxim probabilului viitor jurnalist. Trebuie să scriu/postez zilnic, deci o să ne vedem mai des (aviz amatorilor cu care mă cunosc din trecut). Şi vreau să scriu şi despe Manchester United, vom vedea ce va ieşi.

Întrebarea firească e de ce nu am continuat să scriu dincolo? Nici eu nu ştiu; m-am gândit, totuşi, că e ca un fel de progres în viaţă: pe celălalt blog am stat cu părinţii, ei mi-au plătit întreţinerea şi hainele, iar eu nu făceam decât să mă duc la şcoală şi să fiu un rebel neînţeles. Aici, m-am mutat în prima mea garsonieră în chirie, într-un alt cartier din acelaşi oraş; n-am decât o canapea şi un set de tacâmuri, încă nu ştiu unde se plăteşte lumina, dar locuiesc singur, pot să fac sex când vreau, nu dau socoteală nimănui şi mă pregătesc să fiu eu însumi familia mea.

Să începem, deci!

Mihai Diaconescu on February - 22 - 2014
categories: cu și despre mine
Tags: ,