mihai diaconescu

în principiu, nu-mi convine

eu

eu

Mihai Diaconescu, născut înainte de revoluţie, în Iaşi, în Moldova din stânga Prutului, cum te uiţi pe hartă.

M-am născut, am primit şapte ani de-acasă şi dup-aia am terminat, pe rând, ciclul primar şi cel gimnazial. Liceul l-am făcut la Colegiul “Costache Negruzzi”, tot în Iaşi. Între timp, s-au întâmplat multe.

În 2005, din greşeală, m-am apucat de Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor, în cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, evident, din Iaşi. 10.000 lei, cinci ani şi o licenţă nesusţinută mai târziu, am rămas cu o prietenie probabil nemuritoare şi o experienţă fără prea multă substanţă.

În 2011, am scos dosarul de acolo şi l-am dus, peste drum, la Facultatea de Litere – Departamentul de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. Probabil cea mai bună alegere de până acum, în puţin peste un sfert de secol de viaţă. Am intrat al 136-lea din 140; nu mi-a plăcut şcoala în liceu.

Din noiembrie 2011 şi până-n februarie 2012, am fost colaborator la Radio BZI Online. O perioadă pe care nu ştiu cum s-o cataloghez, dar din care am dedus că iubesc radioul.

Din octombrie 2012 şi până la începutul lui iunie 2013, am fost realizator de programe la Radio NordEst FM. Se chema că-i “pentru şcoală”, dar s-a dovedit a fi cea mai mişto perioadă pe care am trăit-o vreodată.

În 2014, am terminat-o cu Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării. Am vrut sa emigrez, că m-am săturat, dar n-a mers. Așa că ma găsești tot la Iași. Ca acolo lucrez. Ca să știi ce, trebuie să mă scoți la o cafea.

Îmi place fotbalul; pasiunea mea e Manchester United (despre care scriu pe un alt blog); sunt şi rapidist convins şi fan prin conjunctură a Lille OSC, nişte francezi din oraşul unde am şi locuit în mai multe perioade din viaţă.

Nu sunt niciodată modest cu o calitate, însuşire sau aptitudine la care mă ştiu a fi cel puţin foarte bun. Îmi place franceza şi da!, pot cuceri fete vorbindu-le în franceză! Sunt un francofon convins, nu glumesc! Îmi place tot ceea ce ţine de Franţa şi francofonie, în general. Nu-mi place deloc ceapă prăjită, în schimb. Şi nici să primesc ordini! Apropo de mâncare, brânzeturile acelea franţuzeşti care vouă vă miros urât sunt mâncarea mea preferată. Şi mâncarea chinezească. Pentru mine, într-o relaţie de orice fel, cel mai mult contează respectul reciproc. Parafrazându-l pe Gheorghe Gheorghiu – ăla de cântă folk, nu Dej – am să spun că “dacă respect nu e, NIMIC nu e!”.

Apasă aici, dacă vrei să scuipi.

No tags for this post.