mihai diaconescu

în principiu, nu-mi convine

Undeva prin septembrie 2013, mă aflam într-o discuţie amicală cu un tip cu care nu mă mai văzusem, atunci, de vreo două luni de zile. Printre altele, fiind la sfârşit de vară, apare şi întrebarea: “OK, şi ce ai făcut asta vară?” M-am regăsit în jenanta poziţie să-mi dau seama, după o fracţiune de secundă, că tocmai i-am răspuns că poate găsi totul pe contul meu de facebook. Suntem prieteni acolo şi poate vedea tot ce doreşte; pentru restul lumii, accesul e mai păzit. Teoretic.

Şocant? Nu, stupid!

Uite-mă călătorind nestingherit şi pe bani puţin prin aproape jumătate de continent european, bifând ţări după ţări, respirând aerul mai multor locuri foarte mişto şi făcând tot posibilul ca şi duşmanii mei de pe facebook să ştie asta. S-ar părea că experienţa de a vizita un loc e acum doar pe jumătate săvârşită, fără un check-in. Partea cool a întregului act de a ieşi în oraş într-un loc special sau de a vizita un muzeu e aceea în care îţi faci o poză cu berea lângă pachetul de ţigări sau cu tine lângă o sculptură cu falusul la vedere şi s-o urci pe net, să vadă poporul.

În primul rând, check-in-urile sunt de căcat. Singurul lucru pentru care tu îţi dai check-in e ca să stârneşti ceva printre ăia care îl văd. În genere, invidie. Pentru că fii sigur că jumătate din cei care reacţionează la un check-in de-al tău nu fac decât să confirme ciudă pe care ei o simt că tu eşti acolo şi ei nu. Check-in-urile au devenit un soi de monedă a spaţiului virtual; cine dă mai multe, în locuri mai mişto şi cu oameni diverşi e mai bogat decât un trist care nu share-uieste decât piese de pe youtube şi articole de pe bloguri ca ăsta. Totul e despre credibilitate, despre confirmare. Un fel de foarte pueril dar, iată, în vigoare “Nu mă crezi c-am fost acolo? Uită-te pe facebook la mine, găseşti şi poze!”

Cui crezi ca ii pasa de toate miscarile tale?

Cui crezi ca ii pasa de toate miscarile tale?

În al doilea rând, jucăria asta care-ţi permite să le arăţi tuturor unde eşti, cu cine şi ce faci e încă un mod prin care, deşi nu vă daţi seama, nu aveţi deloc intimitate. Deşi, într-o puternică dovadă de ipocrizie, toată lumea e deranjată de oameni, de aglomeraţie. Cei mai ipocriţi oameni sunt cei care spun că s-au săturat de restul lumii, acei copii speciali care trag o linie imaginară în jurul lor de care nu ai voie să treci, dar fac tot posibilul să-ţi arate toate locurile prin care merg. Mai ţii minte anii când puteai pleca dimineaţă de acasă şi să vii seara, liniştit, şi nimeni să nu fie îngrijorat?

Culmea e că nimeni nu-şi dă check-in în locurile naşpa, neinteresante, situaţii şi locuri pe care “prietenii” lor de pe facebook nu ar fi invidioşi. Asta deşi, anul trecut, am citit că românii îşi dau check-in şi din spitale.

Mihai Diaconescu on March - 14 - 2014
categories: eu cred că

Leave a Reply