mihai diaconescu

în principiu, nu-mi convine

motto: Când un lider de stat îşi împuşcă, direct sau indirect, poporul, el nu sfârşeşte decât judecat, uneori violent, de aceiaşi oameni înspre care a îndreptat cătarea.

Ca român, prima senzaţie pe care o oferă desfăşurarea evenimentelor din Ucraina e de deja-vu. Să fim înţeleşi, în ’89 abia învăţasem să merg, n-am nici o intenţie de a-mi conferi aura de cunoscător al situaţiei, însă istoria tinde să se repete. Ianukovici este, sau mai degrabă a fost un dictator de factură nouă. Aş îndrăzni să spun chiar modernă.

Membru, până în ’91 al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, ucraineanul născut în provincia Donetsk – în sud-estul Ucrainei, zonă rusofilă – şi-a îndreptat armele către propriul popor, într-un act ce îi va aduce, probabil, un sfârşit violent. Deşi n-a decolat de pe o clădire din Kiev, Ianukovici a vrut şi el să fugă, dar nimeni nu i-a mai deschis uşa la greu. Nici măcar tatăl rus, care-i oferise camera cea mai friguroasă a casei, perete-n perete cu vecinul ăla puturos, în schimbul ideii că poate face ce doreşte în ea, chiar şi orgii, în timp ce tăticu’ bea vodka liniştit, la televizor în dormitor, departe de duhoare.

portretul-unui-despot-orfanul-ianukovici-presedintele-care-si-a-distrus-tara-din-dorinta-de-putere-248398

Sinonimia momentelor România ’89 şi Ucraina 2014 ar trebui să-i îngrozească pe ucrainieni. În primul rând, victoria de zilele acestea va deveni calvarul de săptămâna viitoare. Ceaţă deasă care învăluie cauzele, vinovaţii şi explicaţiile va mai dăinui multă vreme, întrucât ţara încă arde, trebuie condusă şi reconstruită. Există deja grupuri care pretind că statul le datorează ceva, iar precedentul creat precum că oamenii pot schimba oricând totul, fără să dea cu ştampila democratică, poate deveni extrem de periculos. În acelaşi timp, aşteptările sunt mari pentru că suferinţele au fost şi probabil că încă sunt înfiorătoare. Tinerii ucrainieni sunt în stradă de aproape patru luni de iarnă rusească, iar mulţi dintre ei şi-au cărat prietenii sau aliaţii pe scuturi ruginite de sânge.

În al doilea rând, aşa cum tind să cred c-a fost şi la noi, viitorul Ucrainei se hotărăşte mai mult în afara ei. În timp ce ministrul polonez de externe i-a avertizat pe liderii opozanţi că riscă să fie măcelăriţi în Kiev dacă nu vor semna acte de începere a negocierilor, Rusia şi-a făcut o listă de, să le spunem, sugestii. În tot acest timp, zace incertitudinea şi neîncrederea; până şi pe Vitaliy Kiltschko, simbol al naţiunii ucrainiene, demonstranţii l-au etichetat ca vândut lui Ianukovici. E haos dacă şi monumentele sacre sunt în pierdere de capital de imagine. Lumea nu mai are repere, s-a golit ibricul cu încredere.

În tot acest timp, parlamentarii ucrainieni au eliberat-o prin vot pe Iulia Tymoshenko. O prostie fără margini, pentru că, deşi un soi de deţinut politic pe bune, nu că Adrian Năstase, fundamentul condamnării fostului premier a fost un contract cam murdar semnat cu… Gazprom. Nişte ruşi. Bogaţi. Care controlează resursa fundamentală, uneori atu-ul principal al Rusiei în varii neînţelegeri, să le spunem. Poate c-ar fi fost mai corect ca “doamne de fier” a Ucrainiei să beneficieze de o rejudecare, fie ea chiar şi de faţadă. Actul de justiţie ar fi fost complet. Ah, da, până şi asupra Iuliei Tymoshenko zac îndoieli…

Colac peste pupăză, se aud voci ale despărţirii Ucrainei în două. Şi mai rău… Da, estul a fost, este şi va rămâne rusofil. Stalin a injectat puternic zona cu tot felul de ruşi deportaţi, astfel ca, acum, acolo nu se mai vorbeşte ucraineană, toată lumea e mai mult ortodoxă, iar apropierea de Rusia e mai importantă decât orice. Dincoace, spre vest, lumea a murit pentru apropierea de blocul european, vestic. Zona e Ucraina pură, se vorbeşte ucraineană şi Maidanul stă încă pe baricade pentru o societate occidentală, dezlipită de ruşi şi fără corupţie. Scenariul unei ruperi în două ar fi catastrofal pentru că, pe româneşte, nici naiba nu ştie unde să tragă linia şi, evident, vor fi conflicte. Europa riscă o nouă Iugoslavie.

IMG-0924

Lăsând la o parte scenariile, Kievul trăieşte zile de înmormântări ale tinerilor luaţi la ţintă de forţele speciale ucrainiene. Imaginile sunt groaznice, te cutremură şi te duc cu gândul la finalul anului 1989, când, în Bucureşti, se trăgea în oricine. Ianukovici a vrut să fugă, dar n-a putut; l-au prins pe drum, dar nu la Târgovişte, cu Dacia, ci pe undeva prin Kharkiv, cu vameşii. Probabil că Maidanul nu se va elibera, deocamdată. Mare atenţie, însă: şi Ucraina e o ţară minieră, în aer se simte miros de fronturi de salvare a naţiunii şi nici nu mai e mult până în iunie…

IMG-0931

sursa imagini: http://www.vice.com/

Mihai Diaconescu on February - 23 - 2014
categories: eu cred că

Leave a Reply