mihai diaconescu

în principiu, nu-mi convine

despre noi introduceri şi cum nici campaniile electorale nu mai sunt ce-au fost

Introducere

Eu sunt ăla care o ia de multe ori de la capăt. Am schimbat adresa blogului, vechiul envi.aiurea.eu nu mai există şi nici postările de acolo, decât într-o arhivă, la mine în laptop. Ce e mai jos de acest articol e importat de pe un blog pe care l-am avut temporar, pentru facultate. Mi-am dat seama că-mi plăcea foarte mult ce scrisesem acolo, în urmă cu vreo jumătate de an şi mai bine, aşa că am păstrat şi am considerat că e o fundaţie mai bună peste care să aştern ce am de gând s-aştern de aici încolo.

Aşa că, ne mai citim pe aici. (more…)

November - 1 - 2014
categories: eu cred că
am citit şi eu "Băieţi de gaşcă" şi, deşi nu-mi place Dan Lungu, cartea merită puţină atenţie

Apărută spre sfârşitul anului 2005, “Băieţi de gaşcă” a lui Dan Lungu e, pe scurt, o carte de proză de scurtă care preia situaţii mai mult decât probabile din peisajul absolut uman al României contemporane şi le transpune, fără o grijă acordată în mod special esteticii stilului, într-un volum ce, în opinia majorităţii criticilor, poartă “marca” autorului. (more…)

March - 31 - 2014
categories: și altele

Probabil că l-ai văzut prin timeline-ul tău de facebook de câteva zile, poate săptămâni, dar cred că l-ai ignorat. Te cred, e cu cifre, nici pe mine nu m-a atras la început. (more…)

March - 21 - 2014
categories: și altele
graşii sunt o piaţă uriaşă pe care magazinele cool de haine o ignoră prosteşte

Nu-mi place să bat mall-urile la picior.

În primul rând, unul din motive e aglomeraţia. Nu ştiu cine tot încearcă să ne păcălească; toate sunt pline ochi, mai ales în weekend, de unde şi până unde ar fi criză şi românii ar fi săraci şi oropsiţi financiar de soartă, nu înţeleg. De asta am şi ajuns să nu mai cred pe nimeni că o duce rău. Într-o zi de duminică, mall-urile din Iaşi sunt pericole reale pentru claustrofobi.

În al doilea rând, şi poate cel mai important, e că niciodată nu găsesc nimic pe măsura mea. În afară de papuci. La papuci găsesc mereu 44. Sau 43, sau 45, depinde de producător. Şi nici la şosete nu am probleme, că e aceeaşi treabă. Altfel, tot ce trebuie aşezat de la gleznă în sus, pauză, nu am nici o şansă. Da, am kilograme în plus. Dar nu înţeleg, nu mai sunt om? Banii mei sunt mai unsuroşi? În România, ei sunt de plastic, poţi să-i scapi şi în rahat, dacă dai cu apă, sunt la fel de buni la shaormerie sau la firma de leasing ca să-şi satisfacă orice român poftele şi visele.

Într-o lume care tinde mai repede să fie obeză, decât cu o constituţie normală, oare brand-urile mari realizează câţi bani pierd pentru că nu vând decât până la L, care de fapt e un S cu trei milimetri peste?

Si obezii trebuie sa se imbrace, nu?

Si obezii trebuie sa se imbrace, nu?

Cei care cred în teoria conspiraţiei, ar putea repede să creadă că e o afacere în doi, între ăştia care vând haine mici şi tagma nutriţioniştilor, a patronilor de săli de fiare ruginite, de fabrici de ţigări şi a vânzătorilor de legume şi pastile şi ceaiuri de slăbit. Eu, personal, mă îndoiesc; până se apucă un gras de dietă, temeinic adică, mai repede intră într-un magazin care-i vinde un tricou XXL, că iese mai ieftin cu o haină mai largă, decât cu trei luni de legume şi fructe la suprapreţ.

Nici femeile nu cred că s-ar supăra. În magazinele astea cu nume sonore, o femeie normală – adică aceea care pune câţiva centimetri de carne pe ea, că anorexicele nu plac bărbaţilor, crede-mă! – nu găseşte niciodată, din prima, ce mărime doreşte. Eu sunt unul din acei bărbaţi, triştii ăia care umblă după o femeie prin magazine până când, în al şaptelea, eşuăm eroic pe o canapea, cât timp una din femeile din viaţa noastră caută printre umeraşe? Speranţa ta şi a mea de viaţa ar creşte considerabil dacă ea şi-ar găsi mai repede mărimea potrivită. La haine, să ne înţelegem…

Despre magazinele care vând haine de la 5XL în sus nu cred că are rost să vorbim. Când, totuşi, singura mărime care te încape e 5XL sau şi mai rău, atunci vina nu mai e nici măcar a ălora de la Zara, care vând pentru bărbaţii care arată ca Barbie şi pentru fetele cu rude în Somalia.

Dacă aş prinde să patronez vreun magazin dintr-o franciză din asta mai cool de haine de rahat, dar cu preţuri mari, aş cere ca măcar să-mi aducă marfă cu mărimi adecvate. Graşii sunt o piaţă sigură, mereu în creştere constantă şi banii lor merg la bancă. Iar dacă nu o să am norocul să fiu baştan din ăsta, le-aş sugera zarelor şi pullandberurilor s-aducă şi altceva decât papuci pe măsura mea. Că nu muşc şi zău că aş face consumaţie.

Nu înţeleg, dacă am burtă trebuie să fiu ostracizat?

sursa foto: http://www.zigoti.com/

March - 20 - 2014
să facem un exerciţiu: cum ar arăta presa românească, conform viselor ude ale românilor de rând?

Hai să facem un exerciţiu: hai să ne trezim în altă ţară! Ba nu! Hai să ne trezim în altă Românie! E o oarecare dimineaţă, totul e perfect, hai să citim şi principalele titluri dintr-o altă ţară. Cum ar arăta principalele ştiri? (more…)

March - 19 - 2014
categories: eu cred că, și altele
am văzut Now You See Me şi mi s-a părut că regizorii au crezut că noi am uitat că am văzut şi Ocean's Eleven

O echipă de vis de hoţi se transformă într-o bandă de mai mulţi Robin Hood şi fură banii unor bogaţi, ca să-i dea mulţimii. Now You See Me e ca o geacă din bazar, cromatic şi vizual identică cu una de marcă, originală, dar pe care scrie Make, Abibas sau Bună. Oricare din filmele din trilogia Ocean’s, filme care, aşa cum îi stă bine oricărei trilogii forţate, pierd din calitate cu fiecare lansare a următorului, e produsul original pe care regizorii care au făcut Now You See Me l-au imitat. Şi aşa cu reuşită medie. (more…)

March - 16 - 2014
categories: eu cred că
ştiu că-ţi dai check-in pe facebook doar ca să-ţi moară duşmanii de ciudă

Undeva prin septembrie 2013, mă aflam într-o discuţie amicală cu un tip cu care nu mă mai văzusem, atunci, de vreo două luni de zile. Printre altele, fiind la sfârşit de vară, apare şi întrebarea: “OK, şi ce ai făcut asta vară?” M-am regăsit în jenanta poziţie să-mi dau seama, după o fracţiune de secundă, că tocmai i-am răspuns că poate găsi totul pe contul meu de facebook. Suntem prieteni acolo şi poate vedea tot ce doreşte; pentru restul lumii, accesul e mai păzit. Teoretic.

Şocant? Nu, stupid! (more…)

March - 14 - 2014
categories: eu cred că